Uber a înregistrat pierderi de 1,2 miliarde de dolari

Compania Uber a anunţat o creștere a pierderilor în trimestrul al treilea din cauza a creşterii costurilor. În urma acestui anunţ a avut loc o scădere de 6,7% a cotaţiei acţiunilor Uber după închiderea burselor de pe Wall Street.
În iulie-septembrie 2019, cifra de afaceri a Uber a crescut cu aproape 30% până la 3,81 miliarde dolari. Pierderile nete însă au crescut şi ele până la 1,16 miliarde dolari, de la 986 milioane dolari în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care costurile s-au majorat cu 33% până la 4,92 miliarde dolari.
„Suntem încă departe de profit în activitatea noastră de transport de persoane. Strategia noastră este simplă: să investim masiv în următoarele 18 luni pe pieţele unde avem încredere în capacitatea noastră de a deveni sau rămâne numărul unu sau doi”, a declarat directorul general de la Uber, Dara Khosrowshahi, care a dat asigurări că firma va deveni profitabilă până la finele lui 2021.
Compania a precizat că numărul său lunar de utilizatori activi pe platforma sa a ajuns la 103 milioane la nivel mondial în trimestrul al treilea, de la 82 milioane în perioada similară a anului trecut.

Vezi si:  Premii de 500 de milioane de dolari pentru angajații Amazon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *