Ecaterina Teodoroiu este prima femeie ofiţer din armata română, iar acesta este unul dintre motivele pentru care a fost aleasă pentru bancnota de 20 de lei, a explicat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Alegerea Ecaterinei Teodoroiu pentru bancnota de 20 de lei cu putere circulatorie a avut la bază mai bază mai multe criterii. În primul rând este prima femeie ofiţer din armata română. În felul acesta cinstim, omagiem şi armata română şi mai aducem o dată, mai avem un prilej să mai aducem o dată în memoria noastră Marele război de reîntregire. Un al doilea motiv este faptul că ea, Ecaterina Teodoroiu, întruchipează, prin destinul său exemplar, puterea şi sacrificiul de care femeile au dat şi continuă să dea dovadă în societatea noastră. Şi în sfârşit, un al treilea grup de motive, am răspuns în felul acesta interesului public care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii româneşti în promovarea şi consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească”, a declarat Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a bancnotei de 20 de lei.
Guvernatorul a spus că aceasta este prima bancnotă românească de circulaţie care are imprimat chipul unui personaj feminin din istoria noastră. Un alt obiectiv marcat prin punerea în circulaţie a bancnotei de 20 lei îl reprezintă reluarea unei tradiţii în istoria bancnotelor româneşti. De asemenea, acesta completează seria de bancnote aflate în circulaţie cu o valoare nominală de 20 lei. Se definitivează astfel convergenţa cu structura pe cupiuri a bancnotelor euro, valoarea nominală de 20 lei fiind singura care nu se regăsea printre cele româneşti.
Mugur Isărescu a spus că în iconografia bancnotelor pe care BNR le-a pus în circulaţie de-a lungul timpului au fost reprezentate şi figuri feminine, dar nu a fost vorba de personaje istorice reale, ci de reprezentări feminine simbolice sau alegorice. A existat şi o excepţie, în anul 2018, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, Banca Naţională a României a lansat o bancnotă pentru colecţionare pe care s-a regăsit pentru prima dată portretul unui personaj istoric feminin, Regina Maria, reprezentată alături de Regele Ferdinand I. Bancnota a fost însă un produs numismatic destinat colecţionării, cu tiraj limitat.
Totodată, el a făcut referire la replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881, menţionând că în acest an se împlinesc 140 de ani de la tipărirea primei bancnote de 20 de lei în România. Potrivit guvernatorului, la 19 ianuarie 1881, Consiliul General al BNR a decis emiterea bancnotei de 20 lei, într-un tiraj de 100 000 de bilete.
În contextul introducerii unei bancnote de 20 de lei cu chipul Ecaterinei Teodoroiu, observăm un pas semnificativ spre recunoașterea rolului femeilor în istoria și societatea românească. Acest gest nu este doar o comemorare a unei figuri istorice importante, ci și un simbol puternic al angajamentului societății noastre față de egalitatea de gen. Alegerea lui Teodoroiu subliniază curajul și sacrificiul de care femeile au dat dovadă de-a lungul timpului, oferind un exemplu inspirațional pentru generațiile actuale și viitoare. În viața de zi cu zi, recunoașterea și celebrarea diversității și a contribuțiilor tuturor membrilor societății poate inspira colaborare și inovație, construind astfel un viitor mai echitabil și armonios.