Enel analizează vânzarea activelor din afara Italiei

Grupul italian de utilităţi Enel SpA analizează noi vânzări de active din afara Italiei, în ideea de a-şi reduce datoriile de 70 de miliarde de euro şi a putea finanţa noi investiţii, au dezvăluit pentru Bloomberg mai mult surse din apropierea acestui dosar.

Planul ar putea include vânzarea de participaţii în ţări precum România, Grecia, Australia şi Columbia, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Deocamdată nu a fost luată o decizie iar vânzările ar putea să sufere modificări şi chiar să fie anulate, au adăugat sursele.

Vânzarea de active ar putea ajuta la reducerea datoriilor Enel, care la finele lunii septembrie se ridicau la suma record de 69,7 miliarde de euro. Enel are drept obiectiv reducerea datoriilor până la 58-62 de miliarde de euro la finele acestui an.

De asemenea, vânzarea de active face parte din strategia Enel de rotaţie a activelor în ideea de a creşte finanţarea pentru noi investiţii. Directorul general de la Enel, Francesco Starace, va prezenta planul de afaceri al grupului pe perioada 2023-2025 în data de 22 noiembrie.

Vezi si:  Companiile aeriene din Republica Moldova au undă verde în UE

Companiile europene de utilităţi sunt supuse unor presiuni crescute după ce criza gazelor a dus la explozia preţurilor pe piaţa de energie. Unii dintre cei mai mari producători de energie de pe continent au probleme cu finanţarea şi chiar şi Enel discută o linie de credit garantată de stat în valoare de mai multe miliarde de euro.

Enel ar putea strânge undeva între 15 şi 20 de miliarde de euro din vânzarea de active de pe pieţele emergente, susţin analiştii de la Goldman Sachs într-un raport publicat în data de 7 noiembrie.

Grupul italian a anunţat deja vânzări de active cu un impact estimat de aproape patru miliarde de euro asupra datoriilor grupului. Tranzacţiile anunţate până acum includ vânzarea întregii participaţii la divizia din Rusia, o reţea de distribuţie şi o centrală pe gaze din Brazilia, afacerile din domeniul transportului de electricitate din Chile şi o participaţie la operatorul de reţele inteligente Gridspertise.

Enel, companie energetică multinaţională şi un lider integrat pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile, activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate totală instalată de peste 88 GW. În România, compania este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud – inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea) şi acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *