Guvernul îi va taxa pe proprietarii de panouri solare

Ordonanţa de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, adoptată recent de Guvern, transpune Directiva (UE) 2018/2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, precizează Ministerul Energiei.

„Pentru corecta informare a publicului, prin Ordonanţa de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care a fost adoptată în data de 29 noiembrie, Guvernul României a transpus Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 (reformare) privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, modificările erau necesare a fi realizate având în vedere că România riscă să intre în procedură de infringement (riscul de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza 2021/0333).

Astfel, prin Directiva (UE) 2018/2001 s-a instituit un obiectiv obligatoriu la nivelul Uniunii Europene care să urmărească o pondere de cel puţin 32% a energiei din surse regenerabile în consumul final brut, obiectiv pentru a cărui îndeplinire este necesară încurajarea în continuare a dezvoltării de tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile şi implicit conferirea de stabilitate şi predictibilitate investitorilor în domeniu.

„Încurajăm producerea de energie regenerabilă, creşterea numărului de prosumatori, inclusiv prin finanţări din bugetul naţional, din PNRR sau Fondul pentru Modernizare şi reamintim că prin adoptarea OUG 143 din dec 2021, ordonanţa ce a introdus posibilitatea compensării cantitative a energiei produse de prosumatori, numărul acestora a crescut exponenţial în cursul anului 2022”, se mai precizează în comunicat.

Vezi si:  Puterea de cumpărare a românilor, sub media europeană

Totodată, ordonanţa de urgenţă vine cu o serie de clarificări legislative, tocmai pentru a încuraja acest tip de investiţii.

În ceea ce priveşte introducerea unei taxări a prosumatorilor, reprezentanţii Ministerului Energiei precizează, printre altele, „ca regulă generală prosumatorii nu plătesc nici o taxă, însă Directiva 2018/2001 vorbeşte de introducerea unei taxe pentru prosumatori în anumite condiţii, acestea regăsindu-se la art 21 din Ordonanţă”.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi ANRE aplică taxe şi tarife nediscriminatorii şi proporţionale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceştia care rămâne în spaţiile lor, într-unul sau mai multe cazuri.

Astfel, unul dintre cazurile menţionate este „dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului şi efectul de stimulare a unui astfel de sprijin”.

O altă situaţie privind aplicarea taxelor se referă la faptul că „de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depăşeşte 8% din puterea totală instalată în capacităţile de producţie de energie electrică la nivel naţional şi dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un proces deschis, transparent şi participativ, că dispoziţia prevăzută la alin. (3) lit. (b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporţionată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depăşeşte ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obţine o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum şi că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acţiuni rezonabile”.

Vezi si:  Comisia Europeană a blocat formarea unui gigant al oțelului

Un alt caz menţionat este „dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalaţii cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW”.

„Aşa după cum se vede şi din text, posibilitatea introducerii unei taxe este îndepărtată, în orizontul de timp al finalului anului 2026 şi ea presupune îndeplinirea mai multor condiţii. Mai mult, la nivelul Comisiei Europene şi a Parlamentului European, se discută despre revizuirea acestei directive prin pachetul Fit for 55, directivă ce va aduce alte modificări în sensul accelerării implementării energiei regenerabile şi a promovării acesteia. OUG a fost adoptată după ce a fost avizată de către Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii Ministerului Energiei amintesc că OUG poate fi modificată în Parlamentul României, prin respectarea procedurilor parlamentare.

Vezi si:  Huawei a ajuns la 700 de milioane de clienți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *